CONSIDERAȚII  SUMARE  DESPRE  

CARTA  INTERNAȚIONALĂ  A  DREPTURILOR  OMULUI

                                                                                                                          Melu  LICIU

Comisia pentru Drepturile Omului din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite a instituit la data de 17 decembrie 1947 Carta Internationala a Drepturilor Omului.

Carta cuprinde urmatoarele instrumente juridice:

Declarația Universala a Drepturilor Omului;

Pactul privind drepturile civile și politice;

Pactul privind drepturile economice, sociale si culturale;

Protocolul facultativ la pactul privind drepturile civile si politice;

Protocolul facultativ la pactul privind drepturile civile si politice, referitor la abolirea pedespsei cu moartea;

DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

 Necesitatea de a proteja pacea si libertatea au determinat un numar de 58 de state membre ale Organizatiei Natiunilor Unite sa adopte, la 10 decembrie 1948, Declaratia Universala a Drepturilor Omului. 

Statele respective au considerat ca este absolut necesar sa convina asupra unui sistem de reguli  care să statueze anumite drepturi și libertăți universal valabile și recunoscute, astfel încât să se evite incalcarea continua a valorilor fundamentale ale umanitatii, așa cum s-a intamplat în timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Declaratia a fost ratificata de 185 de state, a fost tradusa in 463 de limbi si principiile sale au fost integrate in Constitutiile a numeroase tari.

Romania a semnat  Declaratia Universala a Drepturilor Omului la data de 14 decembrie 1955 atunci cand a fost admisa in randul statelor membre ONU.

Declaratia reprezinta primul document din istoria lumii votat de un numar atat de mare de tari si actul fundamental pentru votarea, semnarea si adoptarea de catre statele lumii a tratatelor, conventiilor, protocoalelor si pactelor ulterioare cu privire la drepturile omului, incluzand aici si Conventia pentru apararea Drepturilor si a Libertatilor fundamentale, semnata de catre guvernele din statele membre ale Consiliului Europei.

Statele semnatare au proclamat Declaratia Universala a Drepturilor Omului drept ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, angajandu-se sa dezvolte prin invatatura si educatie respectul pentru drepturile si libertatile protejate si sa asigure masuri progresive, de ordin national si international, pentru recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva.

Prin urmare, Declaratia nu este un tratat internațional care sa presupuna consecințe juridice pentru statele culpabile de incalcari ale prevederilor continute, ea a fost gandita ca un ideal comun al statelor semnatare si a devenit un document de referință ce consacra drepturi si libertati spre care tind cetatenii acestora.

Declaratia consacra urmatoarele drepturi si libertati civile, politice si economice: dreptul la viata; dreptul la libertate si la securitate personala; interdictia sclaviei; interdictia   torturii,   a   tratamentelor   crude,   inumane   sau degradante; dreptul la recunoasterea personalitatii juridice; egalitatea in fata legii; dreptul de a nu fi arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar; dreptul la un proces echitabil; prezumtia de nevinovatie si neretroactivitatea legii penale; interdictia imixtiunilor in viata privata si de familie; interdictia imixtiunilor  legate de domiciliu;  interdictia imixtiunilor  legate de corespondenta; drepturi cu privire la onoare si reputatie; libertatea de circulatie, de alegere a resedintei si dreptul de a parasi tara, inclusiv propria tara si de a reveni pe teritoriul acesteia; dreptul de azil; dreptul la cetatenie; dreptul  la casatorie si  de  a intemeia  o  familie; dreptul la proprietate; libertatea gandirii, a constiintei si a religiei; libertatea de opinie si de exprimare; libertatea de intrunire si de asociere; dreptul de a participa la guvernarea tarii si dreptul de a avea acces la functiile publice in propria tara; dreptul la securitate sociala; dreptul la munca, precum si dreptul de ocrotire impotriva somajului; dreptul la odihna si recreatie, la o limitare rezonabila a timpului de munca precum si la concedii periodice platite; dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si familiei sale; dreptul la invatatura; dreptul de a lua parte in mod liber la viata culturala a colectivitatii, dreptul de a participa la progresul stiintific, dreptul la ocrotirea interselor morale si materiale; dreptul la o oranduire  sociala si internationala in care drepturile si libertatile expuse in Declaratie pot fi pe deplin infaptuite.

Este necesar sa precizez faptul ca drepturile consacrate de Declaratie nu sunt absolute.

Declaratia dispune faptul ca orice persoana are indatoriri fata de colectivitate intrucat numai in cadrul acesteia este posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale. In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om se supune ingradirilor stabilite de lege, moralei, ordinii publice si bunastarii generale a societatii.

In final, Declaratia precizeaza faptul ca nicio dispozitie a acesteia nu poate fi interpretata in sensul ca un stat, o grupare sau o persoana poate actiona  pentru desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate in Declaratie.

PACTUL PRIVIND DREPTURILE CIVILE SI POLITICE

Pactul privind drepturile civile si politice a luat in considerare: principiile enunţate în Carta Naţiunilor Unite; demnitatea membrilor familiei umane, drepturile lor egale şi inalienabile; faptul ca statele au obligaţia de a promova respectarea universală şi efectivă a drepturilor şi libertăţilor omului; faptul că individul are îndatoriri faţă de semenii săi şi faţă de colectivitatea căreia îi aparţine; faptul ca toate popoarele au dreptul de a dispune de ele însele, de a-si determina in mod liber statutul politic şi de a-si asigură in mod liber dezvoltarea economică, socială şi culturală.

Statele s-au obligat sa respecte si sa garanteze tuturor indivizilor care se gasesc pe teritoriul sau drepturile recunoscute in Pact, fara nicio deosebire, in special de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere, etc.

Statele părţi s-au angajat să garanteze că orice persoană ale cărei drepturi sau libertăţi recunoscute în Pact au fost violate va dispune de o cale de recurs efectivă, chiar atunci când încălcarea a fost comisă de persoane acţionând în exerciţiul funcţiunilor lor oficiale;

Statele părţi s-au angajat să garanteze că autorităţile competente vor da urmare oricărui recurs care a fost recunoscut ca justificat.

Statele părţi s-au angajat să asigure sanse egale bărbaţilor şi femeilor de a se bucura de toate drepturile civile şi politice enunţate în Pact.

Din punct de vedere al drepturilor civile si politice protejate Pactul este mai generos in raport cu Declaratia; acesta extinde sfera drepturilor omului, detaliaza unele drepturi din Declaratie si acorda statelor posibilitatea de a lua masuri derogatorii de la obligatiile prevazute in Pact in situatia unui pericol public, cu obligatia de a semnala de indata celorlalte state parti dispozitiile de la care au derogat precum si motivele care au impus aceasta derogare.

Pactul detaliaza dreptul la viata; interdictia torturii; interdictia sclaviei; dreptul la libertate si securitate; dreptul la libera circulatie; expulzarea; egalitatea in fata legii; prezumtia de nevinovatie; dreptul individului la personalitate juridica si la viata particulara; libertatea de gandire, constiinta, religie; libertatea de exprimare; interzice propaganda razboiului; trateaza dreptul la intrunire; dreptul la asociere; dreptul la casatorie si familie; dreptul la ocrotire a copilului; dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice; dreptul de a alege si de a fi ales; dreptul de a avea acces, in conditii de egalitate, la functiile publice; drepturile minoritatilor etnice, religioase sau lingvistice, etc.

Pactul instituie Comitetul drepturilor omului  compus din personalitati de inalta moralitate avand competenta recunoscuta in domeniu. Statele parti se angajeaza sa prezinte acestuia rapoarte asupra masurilor pe care le-au adoptat si care transpun in viata drepturile recunoscute in Pact precum si progresele realizate in folosinta acestor drepturi.

Modul in care se actioneaza in situatia incalcarii drepturilor enuntate in Pact este tratat de primul Protocol facultativ in contextul in care Comitetul este competent sa primeasca si sa examineze comunicarile provenite de la persoane fizice care pretind a fi victime ale unei violari, de catre statul parte.

Al doilea Protocol facultativ la pactul privind drepturile civile si politice reglementeaza abolirea pedepsei cu moartea. Nicio persoana aflata sub jurisdictia unui stat parte la protocolul facultativ nu va fi executata. Fiecare stat parte va lua toate masurile necesare pentru abolirea pedepsei cu moartea pe teritoriul aflat sub jurisdictia sa.

Partile semnatare au convenit faptul ca nu se admite nicio rezerva la acest protocol, in afara de rezerva formulata cu ocazia ratificarii sau aderarii, ce vizeaza  aplicarea pedepsei cu moartea in timp de razboi, in urma unei condamnari pentru o crima cu caracter militar, de o gravitate extrema.

Statele parti care au formulat o astfel de rezerva s-au obligat sa notifice Secretariatul  general al ONU, cu ocazia ratificarii sau aderarii, in ce priveste dispozitiile corespunzatoare din legislatia interna care se aplica in timp de razboi.

Statele parti s-au obligat sa expuna in rapoartele pe care le vor prezenta Comitetului drepturilor omului in virtutea art. 40 al Pactului, masurile pe care ele le vor adopta pentru punerea in aplicare a dispozitiilor acestuia.

PACTUL PRIVIND DREPTURILE ECONOMICE, SOCIALE SI CULTURALE

Pactul prevede faptul ca toate popoarele au dreptul de a dispune de ele insele, de a-si determina statutul politic, de a-si asigura dezvoltarea economica, de a dispune liber de bogatiile si de resursele lor  naturale.

Pactul dispune faptul ca statele se obliga sa asigure sanse egale pentru barbat si femeie de a beneficia de toate drepturile economice, sociale si culturale enumerate.

Pactul detaliaza cu privire la dreptul la munca; dreptul pe care il are orice persoana de a se bucura de conditii de munca juste si prielnice; dreptul la favorizarea si ocrotirea intereselor economice; dreptul la securitatea sociala, inclusiv asigurari sociale; ocrotirea familiei; dreptul la un nivel de trai suficient, inclusiv hrana, imbracaminte si locuinta; dreptul de a se bucura de cea mai buna sanatate fizica si mentala; dreptul la educatie; dreptul la invatamant primar gratuit; dreptul de a participa la viata culturala; dreptul de a beneficia de progresul stiintific si de aplicatiile sale.

Statele parti s-au angajat sa prezinte rapoarte cu privire la masurile pe care le-au adoptat si cu privire la progresele obtinute in asigurarea respectarii drepturilor recuoscute. Rapoartele se prezinta pe etape, potrivit unui program stabilit de comun acord cu Consiliul Economic si Social. Consiliul Economic si Social poate transmite Comisiei drepturilor omului in scop de studiu si recomandari de ordin general, sau pentru informare, daca este cazul, rapoartele privind drepturile omului pe care le comunica statelor parti.

Statele parti sunt de acord ca masurile de ordin international destinate sa asigure realizarea drepturilor recunscute in Pact cuprind in special incheierea de conventii, adoptarea de recomandari, furnizarea de asistenta tehnica si organizarea, impreuna cu guvernele interesate, a unor reuniuni regionale si reuniuni tehnice in scop de consultare si studiu.

Ambele pacte au fost incheiate in baza Cartei Natiunilor Unite si in baza  Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.

România a semnat cele doua pacte la data de 27 iunie 1968 si le-a ratificat prin Decretul nr.  212 din 31 octombrie 1974. Cu ocazia depunerii instrumentului de ratificare Romania a formulat o declaratie privind caracterul universal al acestor instrumente juridice si dreptul tuturor statelor de a deveni parti la acte, în conditii de deplina egalitate.

De asemenea, Romania a formulat o declaratie în sensul ca mentinerea starii de dependenta a unor teritorii, la care se refera unele prevederi ale pactelor, nu este în concordanta cu Carta O.N.U. si cu documentele adoptate privind acordarea independentei tarilor si popoarelor coloniale.

Apreciez ca Declaratia Universala a Drepturilor Omului este un document de o importanta exceptionala. Aceasta a oferit o noua perspectiva din punct de vedere al promovarii si protejarii valorilor fundamentale, pentru mentinerea pacii si stabilitatii in lume, si, impreuna cu Carta Natiunilor Unite, au dat o sansa in plus civilizatiei instituind premizele incheierii pactelor ulterioare, a deschis calea incheierii celorlalte tratate, acorduri si conventii cu privire la drepturile omului.

Pentru europeni, Declaratia Universala a Drepturilor Omului a realizat inclusiv premizele incheierii Conventiei pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale:

Roma, 4.XI.1950  – Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,

Considerând Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948 ;

Considerând că scopul acestei declaraţii este recunoaşterea şi aplicarea universală şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă ;

Considerând că scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai strânse între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;  

Reafirmând ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepţie comună şi un respect comun drepturilor omului din care acestea decurg ;

Hotărâte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi având un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii politice, de respect al libertăţii şi de preeminenţă a dreptului, să ia primele măsuri pentru garantarea colectivă a anumitor drepturi enunţate în Declaraţia Universală;

au convenit asupra celor ce urmeaza…”

APLICAREA DECLARATIEI UNIVERSALE A DREPTURILOR OMULUI SI PACTELOR ULTERIOARE IN DREPTUL INTERN

Potrivit prevederilor art. 11 din Constitutia Romaniei Statul Roman s-a obligat sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte:

„Dreptul international si dreptul intern:

(1) Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

(3) In cazul in care un tratat la care Romania urmeaza sa devina parte cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei”.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 20 din Constitutia Romaniei Statul Roman s-a obligat sa interpreteze dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte;

„Tratatele internationale privind drepturile omului:

(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”.

In concluzie tara noastra s-a obligat sa-si indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte admitand faptul ca tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

De asemenea, normele de la art. 20 din Constitutia Romaniei contin un angajament special al Statului Roman potrivit caruia acesta se obliga sa interpreteze dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

In acest context Statul Roman, prin institutiile sale democratice, are sarcina de a realiza cadrul legal necesar protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului, de a adapta legislatia nationala la normele actelor ratificate, de a infiinta institutii noi daca va fi cazul si de a reforma institutiile existente avand in vedere si multiplele decizii de condamnare pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Avand in vedere faptul ca se discuta in mod intens problema modificarii Constitutiei Romaniei adoptata in anul 2003, apreciez ca de lege ferenda este necesar sa se reformuleze unele dintre normele care reglementeaza drepturile si libertatile cetatenilor si sa se extinda sfera drepturilor si libertatilor fundamentale garantate in acord si cu un alt obiectiv major propus, acela de  modernizare a Statului Roman.